De cele mai multe ori ne impunem singuri, în mintea și în trupul nostru, bariere și limite pe care apoi le mai rupem cu greu, uneori chiar niciodată! Fiecare cuvânt, fiecare gest, fiecare faptă ne poate bloca în bucle care ne opresc apoi din parcurs și din evoluția pe care o merităm.
Teribil este însă faptul că nu realizăm acest lucru sau și dacă îl realizăm ne complacem în ideea de „așa sunt eu și nu am ce face”. Ei, cred că este timpul să afli că nu așa ești tu ci așa ai ajuns să fii din diferite și varii motive, unele care da, au ținut de tine, dar altele care nu au avut nicio legătură cu tine ci doar cu conjunctura în care te-ai născut, ai crescut și ai trăit.
Tu nu ești tu pentru că așa ai vrut tu
Părinții, bunicii, prietenii și apropiații, în încercarea lor pozitivă de a te ajuta și a tre crește au ajuns să îți transmită și ție multe din fricile și temerile lor care, chiar dacă pe moment te-au ajutat, mai târziu au ajuns să îți îngreuneze parcursul. Suntem practic suma influențelor venite asupra noastră din varii direcții și pe diferite planuri.
De-a lungul timpului ai reușit apoi singur să îți impui alte limite și gratii, spre protecția și protejarea ta, în anumite momente dificile ale vieții la care nu ai mai renunțat după ce ai trecut de ele. Nu pot să spun și nu vreau să cred că acestea există și sunt valabile pentru toți, dar în cele mai multe cazuri ele apar pe parcurs, fără să ne dăm seama, doar prin introspecție și o gândire amplă direcționată spre aceste idei și concepte.
De rupt, ele se rup doar înlocuindu-le cu alte concepte, mai pozitive sau mai de ajutor, prin terapie, meditație și gândire obiectivă direcționată întru dezvoltare și recuperare. Dacă primul pas este să le înțelegem și descoperim următorul este să spargem aceste bariere pentru a ne descoperi adevăratul potențial și scop.
Rostul în viață, atunci când se găsește, înlesnește aceste practici și le face mai facile și mai benefice întru împlinarea scopului final, acela de a fi, acela de a face ce trebuie și de a găsi fericirea prin propria persoană necondiționată de exterior.
De abia atunci tu o să devi tu și o să poți face doar ce tu alegi, doar ce tu vrei, doar ce tu ai nevoie și doar ce tu trebuie să faci.
Până data viitoare te invit să găsești pe binerău.ro și alte idei și gânduri din buzunarul minții mele. Ce scriu este mai mult un jurnal, un spațiu unde îmi exersez mintea, trupul și sufletul care, dacă nu știați, sunt mai legate decât am crede. Pe curând!
