Claudiu Popa Lupta dintre bine și rău, în concept dualistic, se duce de la începutul omenirii, atât în om, cât și în exteriorul său. A vedea ceva ca fiind doar bine sau doar rău provoacă o limitare acerbă a ființei care te poate transforma într-un fel de instrument de percepție folosit în scopuri mai presus de tine și de înțelegerea ta.
Nimic, niciodată, nu este doar bun sau doar rău, de aici și conceptele de ying și yang de exemplu. Mereu în bine este și puțin rău și mereu în rău este și puțin bine. Exemplele sunt multiple și fiecare și le cunoaște și le știe, așa că nu aș vrea să le scot eu la iveală, nu despre asta este scrisul meu de azi.
Binele și răul sunt doar concepte
Totuși, vreau să atrag și să îmi atrag atenția cu privire la acest lucru pe care de multe ori îl scap din atenție. Binele și răul sunt doar concepte. Ceea ce pentru mine poate fi rău pentru alții poate fi bine și invers. Oamenii pleacă mereu de la intenția de a face bine și a fi buni, dar pe parcurs, în drumul lor, viața cotește de multe ori în sensuri și drumuri neașteptate care schimbă atenția și paradigma. De aici poate și nevoia de religie sau sisteme de gândire și valori deja predefinite care ușurează drumul și direcția spre care ne îndreptăm toți într-un final.
Nimeni nu are un alt parcurs, cel puțin nu la începutul și sfârșitul drumului, chiar dacă traseul este diferit pentru fiecare în parte.
O căutare de sens
O căutare de sens poate dura o viață și sensul vieții poate fi chiar căutarea. Dar, din când în când, trebuie să ne oprim, să luăm o pauză și să fim recunoscători pentru drumul parcurs, pentru oamenii întâlniți pe el și pentru lucurile și gândurile, bune și rele, care ne-au format și ne-au adus aici. Viața este scurtă, ițele ei complicate dacă nu le acceptăm și le înțelegem.
Ce ne dorim nu este mereu și ce ne trebuie, iar ce ne trebuie este de multe ori departe de atenția noastră. Un strop de bucurie, recunoștință și iubire pot face minuni în cele mai aprige și dure circumstanțe.
Răul, ca și binele, ne învață că suntem oameni. Avem nevoie de amândouă și mai ales avem nevoie să gândim mai presus de ele și de noi. Suntem un întreg, mici piese dintr-o formă mult mai mare și mai complexă decât propriul nostru interes și gând.
Inspirația a venit de la un text inspirațional scris de o cafenea din Brașov pe o tablă din fața localului. Dar ca de obicei, eu doar unesc puncte, le văd și mă bucur de ele. De restul are Universul grijă.
Azi încep o serie de Didisme le spun eu, gânduri izvorâte din mine după zecii de ani de viață și călătorii (fizice și spirituale) pe care le-am făcut. Am înmagazinat în mine cunoaștere și gânduri pe care pentru o lungă perioadă de timp le-am blocat și nu le-am lăsat libere. Am uitat cine sunt, ce vreau și ce am nevoie. De frică, nervi sau pur și simplu lipsă de timp și alte interesese le-am păstrat în buzunarul de la piept cu dorința că la un moment dat le voi socate la lumină. Momentul acela a venit, este aici, așa că te invit la o călătorie prin mintea și gândurile mele.
