Claudiu Popa Să pierzi tot și să nu-ți mai rămână nimic
Ca și cum ai fi murit un pic
Să începi iarăși să clădești, ca un rege din povești
Precum te-ai naște sau ai începe să trăiești
Să nu ceri, să nu vrei, să nu țipi, să nu zbieri
Să numeri iernile geroase, în așteptarea de primăveri mai călduroase
Dar la cine să întrebi, tu la cine să mai speri?
Că verile vor fi tot veri și iernile vor fi tot ierni?
Și nu cer nimic, nu vreau deloc, nu mai țip, n-am loc
Când lumea e un singur tot, dar viața ta e un complot
Al propriei neputințe susținută prin propriile credințe
Și mai bune și mai rele, singur duci viața cu ele
Și trăiești doar în restrângeri, căutând mereu constrângeri
Încotro sau poate unde, binele se mai ascunde?
E în tine, stă acolo și pe ici și pe dincolo
Decât rău mai bine bine, decât voi, mai fain cu mine
Și nimic n-a fost ca azi, când sub foc dispar și brazi
Și nimic nu e ca ieri, când timpul aducea plăceri
Și nimic nu e ca mâine, dacă ai și-un ban de pâine
Și nimic nu e acum, că-a trecut, s-a făcut scrum
Să câștigi tot și să nu-ți mai rămână nimic
Ca și cum ai fi trăit un pic
Să începi iarăși să dărâmi, ca un zmeu de prin bătrâni
Precum ai muri un pic sau ai începe ceva trainic